Artiştii orădeni cu vârsta pânî în 35 de ani au acum două şanse să îşi promoveze operele.
„Creând, schimbăm lumea”.
Primăria Oradea în colaborare cu Primăria din Debreţin au demarat încă din anii trecuţi proiectul „Creând, schimbăm lumea”.
Înscrierile se pot face până la data de 24 aprilie, la Casa de Cultură a Municipiului, de luni până vineri, între orele 10:00 -14:00 iar depunerea operelor se va face în aceaşi locaţie în perioada 3 – 11 mai 2010
Jurizarea concursului va avea loc la sfârşitul lunii mai, urmând ca în perioada 16 – 30 iunie să aibă loc, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea, o expoziţie cu cele mai reprezentative opere din concurs.
Premiile acordate căştigătorilor de către Primăria Oradea şi Primăria din Debreţin vor consta în organizarea în anul 2011 a unei expoziţii comune la Debreţin şi Oradea, în cadrul căreia căştigătorii desemnaţi din partea celor două administraţii locale vor putea să-şi expună operele. Alţi doi câştigători vor primi un premiu in valoare de 200 de euro.
Mai multe despre concurs şi conditii de participare puteţi vedea pe
http://www.adevarul.ro/locale/oradea/Creand-cultural-Oradea-Debretin-municipalitate_0_239976054.html
Concursul de proiecte organizat de Asociaţia Visual Kontakt
Acest concurs se adresează tot artiştilor profesionişti până în 35 de ani. Proiectele concurente pot aparţine de următoarele domenii: pictură, grafică, sculptură, gravură, happening, performance, fotografie, video, afiş, ceramică, artă textilă, instalaţie şi artă experimentală.
Înscrierea în concurs se poate face până la data de 1 mai 2011 urmând ca în perioada între 1 şi 8 mai 2011, juriul să selecteze 5 câştigători.
Asociaţia Visual Kontakt va organiza prezentarea fiecărui proiect în sediul său din Oradea. Visual Kontakt va acoperi cheltuielile de transport al persoanelor şi al lucrărilor, promovarea mediatică, organizarea evenimentului, suportul tehnic necesar. Câştigătorii vor dispune câte o lună de spaţiile visual kontakt.
Asociaţia deţine un al doilea sediu în Ulm, Germania, în carese vor prezenta proiectele câştigătoare. Transportul lucrărilor şi al artiştilor, precum şi cazarea acestora intră în sarcina organizatorilor concursului.
Mai multe despre condiţiile de inscriere şi alte cerinţe puteţi citi aici