“O cană de fericire” este o campanie caritabilă iniţiată de către clubul Rotaract Oradea, alături de cluburile Rotary şi Interact Oradea, şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea. În acest an proiectul este la cea de-a cincea ediție.
Cauza:
Campania isi propune ajutate financiar Centrul Școlar pentru Educația Incluzivă ,,Cristal” din Oradea. Acest centru este o instituţie şcolară pentru copiii cu diverse dizabilităţi care, pe lângă organizarea şi desfăşurarea procesului de predare învăţare evaluare îşi construieşte şi alte direcţii de dezvoltare instituţională: formare/informare în domeniul educaţiei speciale, documentare cercetare experimentare, precum şi servicii educaţionale pentru comunitate.
Fondurile stranse prin campania “O cană de fericire”vor veni in sprijinul copiilor nevăzători din acest centru, pentru achiziționarea de obiectele necesare pentru ca aceștia să își poată continua educația. Cei 8 copiii cu deficiențe de vedere care studiază la centrul Cristal provin din familii cu posibilități financiare restrânse și au nevoi speciale în ceea ce privește procesul de educație. Pentru ei se vor achiziționa aparate precum: mașină de scris Braille, cubaritm (care îi ajută în învățarea matematicii), truse speciale de geometrie, table magnetice, cărți speciale cu povești, ș.a. Pentru a simți spiritul sărbătorilor cum se cuvine, copiii vor primi și pachete cu cadouri de Crăciun.
Alti beneficiari ai campaniei sunt copiilor de la Centrul de zi “Iedera” (Asociația Down Oradea România), prin scoaterea la vânzare a unor obiecte decorative de sezon lucrate manual de copii, disponibile la căsuţa “O cană de fericire” de pe pietonală. Fondurile colectate în urma vânzărilor acestor obiecte vor fi direcţionate către Centrul de zi.
De asemenea, prin Asociația Pași Împreună, campania vine in intampinarea copiilor cu autism, prin vânzarea de tablouri realizate de ei în diverse tehnici învățate de la terapeuți. Sumele adunate din vânzarea tablourilor vor fi donate asociației.
Vânzare de vin fiert şi alte produse la căsuţa O cană de fericire
Timp de 18 zile, în perioada 5.12 – 22.12, va fi amplasată pe pietonala vis-a-vis de Terranova, o căbănuţă unde membrii clubului Rotaract, alături de cei ai clubului Interact, vor servi trecătorii cu căni de vin fiert sau de ceai; de asemenea, la cabana “O cană de fericire”, vizitatorii se vor bucura şi de gustări tradiţionale ale sezonului rece, precum şi de alte obiecte specifice sărbătorilor de iarnă pe care le vor putea achiziţiona pentru cei dragi. Programul va fi între orele 12 și 22 zilnic. Vizitatorii căbănuţei vor avea posibilitatea de a oferi şi donaţii pentru a susţine cauza şi pentru a oferi un Crăciun fericit pentru cei nevoiaşi.