Caravana Filmelor NexT e o parte a Festivalului Internațional de Film NexT împachetat într-o mașină, care la început de august cutreieră țara în lung și-n lat. Din vârful muntelui în jos, pe dealuri și câmpii.
Mai mult decât o serie de proiecții de film, Caravana NexT e o experiență, un cinema itinerant care duce scânteia filmelor scurte din oraș în oraș.
Aducem cu noi un coș de filme scurte aplaudate la NexT în cei zece ani de festival și, pentru că afară e vară și miroase a vacanță, parcăm la iarbă verde, în parcuri, pajiști și grădini și ne întindem păturile pentru picnic și cinema sub clar de lună.
Festivalul Internațional de Film NexT, inițiat în anul 2007, este cel mai mare eveniment dedicat filmelor de scurt și mediu metraj din România, cu o selecție care reunește peste 100 de scurtmetraje în fiecare an, prezentate în cadrul celor două secțiuni competiționale și a numeroase programe speciale.
Caravana ajunge la Oradea in 22-23 august iar proiectiile vor fi realizate in parcul Cetatii de la orele 21. Prima seara este dedicata filmelor SF iar cea de-a doua scurt metrajelor nominalizate la Oscar in anul 2016.
Intrarea la eveniment este libera.