Casa Bartsch şi Oradea-Mare

Încă o clădire din Oradea îşi reînoieşte faţada. Este vorba despre casa Bartsch. Nu ştim dacă cuvintele “Oradea-Mare” au fost scrise vreodată pe această clădire.

Ce ştim însă este că….

…această  clădire a fost ridicată la începutul secolului XIX. Partea situată vis a vis de palatul Stern este cea dintâi construită şi a avut pentru mult timp funcţia de han, găzduind mai apoi hotelul şi cafeneaua “Szechenyi”. A 16-a cafenea din oraş, după presa vremii. În 1919 aici se afla Hotelul “Regina Maria”.

În partea cealaltă a clădirii (unde este acum lactobarul), la etaj, a funcţionat începând cu 1920 şi până în 1940, Casa Naţională reprezentată de filiala locală a Băncii Marmorosch, Blank&Co, una dintre cele mai puternice bănci din Europa Centrală în perioada interbelică.
Casa Bartsch a fost cumpărată în 1938 de Episcopia Ortodoxă Română pentru suma de 7 milioane de lei, urmând ca pe terenul ei să se construiască viitoarea catedrală episcopală ortodoxă din oraş. Începerea celui de-al doilea război mondial a zădărnicit planurile episcopului de atunci, Nicolae Popovici iar clădirea şi-a pierdut  încet-încet din importanţă.