O ştiţi cu toţii, Casa de Cultură.
Casa De Cultură a Sindicatelor Oradea a fost înfiinţată in 1968 din fondurile sindicatelor şi construcţia ei fost finalizată în anul 1972, inaugurarea măreţului edificiu pentru cultura maselor fiind celebrată în data de 23 august 1972 cu spectacolul “Sărbătoare-n casă nouă”.
În prezent, instituţia funcţionează în regim de autofinanţare pe mai multe direcţii de activitate, cităm de pe pagina oficială: “spectacole şi activităţi culturale educative în scopul satisfacerii nevoii de cultură al diverselor categorii de public” , “cursuri şi cercuri tehnico-aplicative de formare profesională şi reconversie socială”, conferinţe, congrese, festivaluri, târguri şi expoziţii în toate domeniile.
Aşa ca am luat aparatul foto şi am mers să vedem Cultura la mama ei acasa.
În vârstă de aproape 40 de ani, Casa de Cultură a Sindicatelor ni se înfăţişază azi ca o doamnă care a văzut multe şi nu e in perioada ei cea mai bună. Avem aici de toate pentru toţi: sală de spectacole, bar, bufet, agenţie de voiaj, societate de vânzare cumpărare acţiuni, sala de sport, sediul societăţii islamice locale (nu ştiaţi ca avem asa ceva?), ping-pong, religie, cursuri de calificare şi nu în ultimul rând, o agenţie de intermediere a emigrărilor in Canada.
Agenţiile
Uşa e temporar închisă dar te descurci…
Barul
Rugăciune la Societatea locală islamică, condusă de fraţii Musfata, Moktar si Muhammad.
Vis a vis, întâlnire în cadrul Săptămânii Arhanghelilor (cântat & dansat şi dat din mâini pe fundal mistic).
Un Bufe? Sală de ping-pong?
Reconversie profesională pentru toate categoriile de public
Canada, here I come!
Diversitate culturală. Sport şi religie (mai multe tipuri, în totală armonie). Vacanţe. Emigrare. O viaţă bună. Totul, într-o atmosferă de sănătate deplină. Parcă face ca expresia Mens sana in corpore sano să aibă sens, nu?
as vrea sa completez datele de prezentare cu numele arhitectului cornel regman care a proiectat edificiul.