Colecţii de ouă

oua crisul negruCu siguranţă cele mai cunoscute ouă decorate sunt cele roşii pascale simbolizând sângele lui Cristos. Tradiţia ornamentării ouălor pare mult mai bogată în estul Europei din Grecia şi până în Rusia trecând prin Croaţia, România, Ucraina, Polonia, Bielorusia şi de la Moscova la Viena şi Praga. Decorate cu motive tradiţionale cu un grad de conservatorism mai accentuat ele reprezintă, de multe ori, repertoriul decorativ condensat al unei regiuni. În Bihor există mai multe zone în care se împistriţează ouăle între care se distinge zona Beiuşului. La Drăgoteni există chiar un festival de încondeiat de ouă organizat în vinerea dinaintea paştilor.

incondeiatul ouălor la Drăgoteni tdrphotoblog. blogspot.ro

ouă roşii Drăgoteni

Ouă roşii Drăgoteni

Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea deţine o colecţie importantă de ouă încondeiate din toate zonele importante ale ţării. O expoziţie cu această temă poate fi vizitată chiar în aceste zile. Puteţi viziona un film despre această expoziţie prin click aici.
Probabil cele mai cunoscute ouă dăruite cuiva sunt cele Faberge destinate iniţial familiei imperiale ruseşti cu ocazia sărbătorilor de Paşti. În 1884 ţarul Alexandru al III-lea a avut ideea de a comanda vestitului bijutier Peter Carl Fabergé un ou pentru soţia sa Maria Feodorovna. Pentru a-i aduce aminte de ţara natală şi de castelul Rosemborg acesta trebuia să reproducă un ou cu o surpriză, de această dată un puişor. Oul lucat de Fabergé, avea un smalt transparent cu reflexe sidefii, cu incrustatii din aur, argint si pietre pretioase. Gestul a devenit un obicei la curtea ţarilor. Aceste ouă au fost dăruite nu numai de paşti ci şi la momente importante precum încoronări sau inaugurări.
Muzeului Ţării Crişurilor îi aparţine şi colecţia oologică, cea mai mare de acest gen din Europa Centrală şi de Est cuprinzând un număr de 14.000 de piese din 365 de genuri şi 660 de specii. Cea mai mare parte provine din din trei colecţii deja constituite, apoi din colectările făcute de specialiştii muzeului, Tamás Béczy, Kováts Ludovic şi Poliş Rozalia. Colecţia cuprinde peste 3.600 de piese din Europa, Asia, Africa, America de Nord, America. de Sud şi Australia. Un număr important de piese provine din ultimele două decenii ale secolului XIX, cele mai multe avînd însă perioada de colectare din primele decenii ale secolului XX. Sunt reprezentate 80% din speciile de păsări cuibătoare din ţară.

oucolectie
Ou de struţ, Struthio camelus, din Sahara, Egipt cules in 1860. Colectia Muzeului Tarii Crişurilor. Cel mai vechi exponat din colecţia oologică

Sursa foto