Complexul „Muzeul Ţării Crişurilor” în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor organizează în premieră naţională o expoziţie care ne introduce în tehnica cercetării criminalistice.
Intitulată “Criminalistica şi arta: Portretul robot”, expoziţia pune în valoare activitatea desfăşurată de unul din reputaţii specialişti ai poliţiei bihorene, subinspector Florin Lăzău.
Conducerile Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor şi a Muzeului Ţării Crişurilor şi-au propus să ofere publicului larg şi nu numai documente inedite (fotografii, desene), care au avut un rol important în procesul de capturare a unor criminali, relevînd în acest mod activitatea complexă pe care o derulează o instituţie aflată în slujba comunităţii.
Portretul robot constituie una din metodele folosite, prin care se reconstituie chipul unei persoane, în acest caz al unui criminal, făcînd apel la memoria unui martor şi utilizînd tehnici de intervievare şi cunoştinţe de psihologie cognitivă. De asemenea, mai sunt ilustrate alte două tehnici care ajută în munca de investigaţie şi anume: îmbătrînirea facială şi reconstrucţia facială postmortem
Pe perioada expoziţiei (29 iunie-8 iulie 2011) va putea fi cumpărată şi cartea scrisă de Florin Lăzău, cu titlul “Arta criminalistică”, apărută în acest an.
Vernisajul expoziţiei va avea loc în ziua de miercuri, 29 iunie 2011, ora 12.00, la Muzeul Ţării Crişurilor (Palatul Baroc, B-dul Dacia nr.1-3).