Duminica, pe 21 aprilie, are loc o noua editie a Critical Mass Oradea. Evenimentul reprezinta o intalnire a biciclistilor oradeni care vor circula pe cateva dintre strazile cele mai aglomerate din oras cu scopul de a atrage atentia asupra drepturilor biciclistilor. Intalnire are ca punct de pornire parcul Magnoliei, la ora 17.30.
Se va parcurge traseul: str. Transilvaniei – Bulevardul Dacia – Bulevardul Decebal – Calea Aradului – oprire la Oradea Shopping City, unde va fi prezentat noul ProBikers BikePark – Calea Aradului – str. Vlădeasa – calea Matei Basarab – str. Avram Iancu – Piaţa Unirii.
Ce este Critical Mass?
…Este un eveniment început în San Francisco acum 19 ani în 1992. Numele său a fost adoptat ca nume general pentru toate evenimentele de acest tip care au început să apară în aceeaşi perioadă şi în alte oraşe. Se estimează că evenimente de tipul Masa Critică au loc în peste 325 de oraşe din lume. Este în general înţeleasă ca un efort de a promova mijloacele alternative de transport (nepoluante) şi de a atrage atenţia asupra problemelor de siguranţă a celor ce folosesc forme de transport nemotorizate atunci când sunt nevoiţi să împartă drumul cu traficul motorizat. Circulaţia cu biciclete nu numai că nu este poluantă dar e şi foarte sănătoasă. Dacă oamenii, care nu au neapărat nevoie de maşină pentru circulaţie folosesc biciclete, sau alte mijloace de transporturi, oraşul devine mai curat, cu un aer mai sănătos, care serveşte sănătatea tuturor orădenilor.