Cum arată un 1 Mai la Berlin

Poate că la Berlin semnificaţia zilei de întâi Mai este luată cel mai în serios. Cu câteva zile înainte eşti asaltat în metrou sau în staţii cu invitaţii la cine mai ştie ce manifestaţie şi de partea cui.

Dis de dimineaţă activiştii din diverse organizaţii se pregătesc pentru una dintre cele mai importante zile din an. La Berlin protestele sau manifestaţiile se ţin lanţ. Locul este unul foarte important pentru a-ţi face cunoscute opiniile. Se manifestează ca reacţie la evenimente din toată lumea, de la solidaritatea cu palestinienii, la sosirea vreunei personalităţi politice considerate controversate. Fostul preşedinte american s-a bucurat de o primire “triumfală” cu arderea de rigoare a drapelului american de către unii mai radicali. Studenţii de la Universitatea Humboldt sunt, de multe ori, în primele rânduri, poate şi pentru că clădirea centrală este plasată “strategic”, exact ca şi Universitatea din Bucureşti. Ei au la dispoziţie o sală unde îşi pot pregăti lozincile şi pancartele.

De 1 Mai Berlinul este invadat de mai multe tipuri de turişti, protestatari sau doar gură cască care vor să guste fără primejdie din atmosfera unor lupte de stradă. Astfel dintr-un restaurant cu terasă bine plasat poţi viziona liniştit confuntările între protestatarii cu capete acoperite şi poliţie. Dar asta numai către seară.

De dimineaţă şi la amiază între centru şi cartierul Kreuzberg se perindă diverse asociaţii care îşi reprezintă platformele; de la care alegorice unde îşi semnalează mesajele, la simpli pedeştri purtând pancarte ca la o paradă sau la defilare. Străzile se umplu de oameni care îţi întind un pliant şi îţi explică justeţea cauzei lor, evident de stânga. Sunt socialişti de anumită nuanţă, comunişti, maoşti, bolşevici, troţkişti ş.a. în toate combinaţiile posibile. “Defilarea” iniţiată la început de “antifascişti”, activişti de stânga, reprezintă şi sindicate sau alte organizaţii care exprimă idei mai larg împărtăşite de societatea germană.

Odată ajunşi în cartierul Kreuzberg (un loc unde studenţi, rockeri bătrâni, turci, kurzi şi alţii convieţuiesc pe aceleaşi străduţe, pub-uri, terase şi piaţete) aceasta devine pentru poliţie o fortăreaţă de asediat anual. Cartierul se transformă într-un spaţiu al libertăţii cu diferite grade care merg de la teribilism la anarhie. Poliţia curăţă sau securizează stradă cu stradă, începând din centru spre limite, toate împrejmuite cu cordoane de poliţişti cu căşti, scuturi şi bastoane. Vederea poliţiei încinge spiritele şi protestatarii, toţi tineri şi cu feţele acoperite smulg pietre din caldarâmul din piatră cubică şi le aruncă în mijlocul străzii. Poliţiştii, cot la cot cu poliţistele amazoane, până atunci aşteptând în linişte, participă la ritual cu bătăi de avertisment în scuturi. În alte locuri se fac baraje, uneori maşini sunt incendiate. Cabinele de telefon sunt sparte sistematic, iar tomberoane, practic, nu mai există. Câte un student dă muzica la maximum pe la ultimul etaj al unei clădiri şi îşi râde de poliţişti.

Să nu vă imaginaţi poliţiştii germani asemănători cu unii dintre ai noştri, având “caşcheta” pe ceafă. În timpul programului sunt extrem de băţoşi, mai tot timpul gata de o bruftuluială, uneori insuportabili. Din acest motiv nu prea sunt simpatizaţi de populaţie.

Ceva mai târziu încep şi asalturile cu pietre urmate de tunuri cu apă şi de urmăririle poliţiştilor în grupuri compacte după manifestanţi. În aceste momente trebuie să fugi, sau să te retragi în restaurant chiar dacă eşti gură cască. În spate, tineri cu iniţiativă se fac şi ei utili şi ţin intrările în clădiri deschise ca să te poţi refugia. Uneori se trezesc însă cu câte un bocanc negru care împiedică în ultimul moment închiderea porţii. După câteva bastoane răspândite cu generozitate, poliţiştii din spate se reped după “luptătorii” cu piete încolţindu-i în casa scărilor.

Aşa se întâmplă în fiecare an până noaptea când cartierul este curăţat de protestatari. Adrenalina este la ea acasă şi cu toate vandalizările şi încăierările cu poliţia municipalitatea repară sau înlocuieşte de fiecare dată mobilierul stradal, fără să interzică manifestaţiile sau să închidă crâşme. Ziua este considerată, probabil, un fel de debuşeu al nemulţumirilor şi o zi a activismului social.