Cum devin lucrurile obiecte de patrimoniu.

Un profesor de economie de la Universitatea British Columbia a demonstrat că posesiunea în sine măreşte considerabil valoarea obiectului şi ataşamentul faţă de el.
Profesorul Van Boven a dat studenţilor săi o halbă de bere inscripţionată cu sigla universităţii. Ei puteau păstra acest obiect sau, dacă doreau, îl puteau vinde la licitaţie. Studenții puteau vinde şi cănile primite de la alte persoane. La standul universităţii halba se putea achiziţiona cu 5 dolari. La licitaţie studenţii au cerut un preţ de 7 dolari pentru cănile lor şi numai 4 dolari pe cănile primite de la alţii. Descoperirea astfel făcută arată că homo sapiens nu este homo economicus, adică o fiinţă supusă „legilor economice şi motivată doar de schimburile raţionale”.
De obicei, atunci când doresc să-şi vândă obiecte vechi de care sunt legaţi sentimental, oamenii fac oferte mult peste valoarea „de piață„. Am observat însă că, uneori, acei care tocmai au achiziţionat sau au moştenit de la rude nu foarte apropiate vreo proprietate, sau numai au deţinut cu chirie vreun imobil, nu au avut nici măcar curiozitatea de a se interesa de valoarea de patrimoniu a imobilelor, detaliilor sau obiectelor înainte de a le demola, demonta sau arunca pur şi simplu. Uneori, pentru a scăpa de obligațiile unui deținător de clădiri cu valoare istorică de patrimoniu sau doar ambientală proprietarii le-au lăsat în paragină. A urmat o rapidă autodemolare pentru a putea fi valorificat terenul pe care erau construite. Rare sunt cazurile când imobilelor vechi li s-a acordat onoarea cuvenită și acestea trebuie lăudate.
În România de azi nu mai există decât rareori o legătura directă între vechii şi actualii deţinători de obiecte sau clădiri vechi. Cu câteva excepții nu există nici informaţii suficiente despre imobile, astfel încât să poată fi comparate diferitele stadii de degradare sau modificările aduse. Obiectele vechi, uși, ferestre, feronerie, vitralii sau stucaturi au fost rapid înstrăinate sau pur şi simplu înlocuite.

Bibliografie:
M. Seligman, Fericirea autentică, Bucureşti, 2007, p. 256.