Festivalul Luminii-30 mai 2014

Organizația Națională Cercetașii României- Centrul Local Oradea în parteneriat cu Direcția Județeană Pentru Sport și Tineret Bihor organizează cea de-a VI-a ediție a Festivalului Luminii din Oradea, festival care, la nivel național a ajuns la a X-a ediție.
Tema festivalului este „Redescoperă frumusețea lucrurilor mărunte”, astfel, iar organizatorii ne invita să ne detașăm de grijile zilnice și să petrecem o seară de neuitat în compania unor tineri talentați și artiști pricepuți.

Incepand cu orele 18, mii de lumânări vor împânzi Parcul 1 Decembrie și vă vor introduce într-o lume de poveste unde zâmbetele predomină. Parcul va fi înfrumusețat de asemenea de expoziția de picturi, desene și sculpturi ale elevilor Liceului de Artă Oradea și de fotografiile înscrise în concursul foto cu aceeași temă ca festivalul. Cercetașii orădeni vă invită la ateliere de facepainting și jocuri, dar și la lecții de prim ajutor oferite de Crucea Roșie-filiala Oradea.
În cadrul festivalului vor concerta Marian Filip și Ssia, Florena Țicu-Șandro, Simon Kurityak, Nadina Pantea, Melaz si Dan Lung, trupa Day-Night Confusion și trupa Anysound.
Alte activități din cadrul festivalului:
– Piesă de teatru prezentată de trupa de la Palatul Copiilor Oradea
– Lecturi urbane
– Târg de ONG-uri: YouthBank, Interact, Ecotop, Incubator107, Sigur.Info, ONCR-Centrul Local Arad, Cercetașii Don Orione, Leo Black Eagle și alții.
– Concursuri și tombolă cu premii
– Info point despre activitățile cercetașilor

festival lumina