Fotografia orădeană la mijlocul secolului XIX

În 1852, la 13 ani de la brevetarea strămoşului aparatului de fotografiat, dagherotipul, se deschidea la Oradea prima dagheroptie din oraş. Aceasta se afla în locuinţa pictorului Mezey Lajos de pe actuala Str. Mihai Pavel la Nr. 3. Se zvonea că artistul folosea o placă de cupru acoperită cu un strat de argint pentru a prinde imagini într-o cutie. Încă preocupat de pictură, Mezey experimenta “fotografia” care era, deocamdată, o sursă secundară de venit. Astfel, din cele 11 fotografii de interior păstrate în colecţia Muzeului Ady Endre din Oradea, 8 sunt portrete ale membrilor de familie şi doar 3 aparţin unor persoane străine. Pentru o perioadă de un deceniu, până în 1862, atelierul lui Mezey Lajos a fost singurul atelier fotografic din oraş.

A doua dagheroptie orădeană a aparţinut lui Lojanek János şi şi-a început funcţionarea în 1862, fiind unul dintre cele mai longevive ateliere fotografice din Oradea. Iniţial situat pe Str. Mihai Pavel la nr. 26, atelierul se mută în 1864 într-un loc cu vad comercial, pe Str. Principală la Nr. 12 ( pe locul unde a fost până la începutul anului 2012 Agenţia CFR) după care se mută ceva mai încolo, la nr.14, la intersecţia cu strada Moskovei. 1863 este anul apariţiei celui de-al treilea atelier al cărui proprietar era Kiszel Istvan şi care era situat în clădirea actualului Hotel Parc.

Poate şi datorită apariţiei concurenţei, începând cu 1864, fotografia orădeană face saltul de la experiment la produs comercial. Atelierul lui Mezey începe să fotografieze “pentru public”. Principala activitate o reprezenta realizarea de portrete în format mic (“carte de vizită”). Pe lângă realizarea propriilor portrete, orădenii erau interesaţi şi de cele ale personalităţilor vremii. Astfel, atelierul lui Mezey comercializa şi portretul lui Beőthy Odőn, comitele suprem al Bihorului, iar atelierul lui Lojanek vindea, în 1883, portretul „marelui tâlhar şi criminal” Sponga Pal.

Dagheroptiile utilizau exclusiv lumina naturală. Situate de obicei la etajul clădirii, beneficiau de ferestre largi, iar controlul expunerii se făcea cu ajutorul unor draperii. Fotografia de exterior a apărut la Oradea abia după 1870 când tehnica fotografică se perfecţionase şi pregătirea plăcii fotosensibile nu mai necesita prepararea pe loc. Atelierele fotografice încep să producă şi să comercializeze „vederi”. Dintre „fotografiile” lui Mezey s-au păstrat 8 imagini de exterior: reşedinţa episcopiei greco-catolice, cetatea din Oradea, Piaţa mică (actuala Unirii), curtea propriei case şi o panoramă a oraşului Oradea. Lojanek János îşi comercializa vederile la Libraria Hugel Otto, cea mai căutată vedere fiind fotografia Oradiei văzută de pe dealul Calvaria (Ciuperca). După 1880, Băile Episcopiei devin principala atracţie pentru fotografi.

Primele ateliere fotografice orădene au deschis drumul apariţiei unor numeroase dagherotipii, 12 la număr. Ele erau proprietatea unor fotografi-voyageri, foarte mobili, călătorind acolo unde era clientul şi „mereu la modă”. În 1874 Mezey închiriază şi mai apoi vinde atelierul fotografului maghiar Décsey Ede. Peste zece ani, acesta va vinde la rândul lui atelierul lui Fekéte Sándor, cel care va deveni, în adevăratul sens al cuvântului, primul fotograf orădean. Povestea lui o puteţi citi aici .

Sursa fotografii

Bibliografie: Lucia Cornea, Ateliere fotografice timpurii la Oradea (1852-1884), Crisia, 1997, p.119-130