O aşezare din epoca romană din judeţul Bihor: Margine- “Valea Tăniei”

Cu prilejul cercetărilor derulate începând din anul 2004 pe traseul autostrăzii Transilvania la Margine, comuna Abram, judeţul Bihor au fost descoperite mai multe aşezări din epoca romană, din care cea amplu cercetată şi locuită este cea de la locul denumit “Valea Tăniei” – “Ţarina”.Aşezarea reprezintă, un reper important în cunoaşterea locuirii pe valea Barcăului, precum şi a zonei de la vest de Munţii Apuseni şi pentru că, până acum, ea este cea mai intens cercetată aşezare din epoca romană în judeţul Bihor.

Prin epoca romană nu trebuie înţeles că la vest de munţii Apuseni au locuit romanii ci o epocă istorică în care vestigiile descoperite au fost contemporane sau parţial contemporane cu cele din Imperiul roman.
Pe teritoriul României statul roman este reprezentat de provincia Dacia constituită de către Traian din nucleul statului lui Decebal după înfrângerea acestuia în urma a două grele războaie 101-102 şi 105-106. Deşi romanii au cucerit întreg spaţiul mediteranean, la nord de acesta au rămas întinse teritorii europene necucerite unde izvoarele literare confirmate de cercetările arheologice i-au amplasat pe germanici, pe sarmaţi sau pe dacii aflaţi în afara frontierelor romane şi având relaţii diferenţiate cu romanii. Acestea puteau oscila între independenţă şi diverse tipuri de control al populaţiilor din zonele limitrofe frontierelor romane. Între războaiele de cucerire a Daciei şi cele marcomanice care se termină pe la 181 p. Chr. informaţiile de orice natură sunt foarte sărace marcând o prudenţă a dacilor din zona Crişanei cu fostul lor adversar. Începând cu războaiele marcomanice în zonă încep să fie semnalaţi germanici de diferite seminţii între care cei mai importanţi sunt vandalii asdingi sau silingi şi burii (amintiţi în preajma Daciei lui Decebal în primul război daco-roman). Din aceşti ani par să dateze primele vestigii din aşezarea de la Margine.

Probabil că, iniţial, terasele pe care s-a ridicat aşezarea de epocă romană au fost împădurite, aşa cum arată solul, un podzol gălbui cenuşiu cu aspect argilos. Potrivit cercetărilor de suprafaţă, locuirea se întindea pe o arie mult mai întinsă decât cea cercetată prin săpături, până spre dealul cu vii al mărginenilor spre sud, adică aproximativ 250-300 metri şi până la capătul terasei înspre nord, la aproximativ 50 metri de traseul autostrăzii. La est şi la vest locuirea se întindea pe două terase despărţite de un torent. Aşezarea era una de dimensiuni mari, având o suprafaţă de aproximativ 10 ha. În această periodă suprafaţa medie a aşezărilor era de 2-3 ha şi numai în unele cazuri ajungea la 10-12 ha, rar la 20 ha. Probabil că aşezarea s-a mutat lent în cadrul acestui areal, fără ca toată suprafaţa să fi fost locuit în întregime în aceeaşi perioadă.

Locuinţele identificate erau uşor adâncite în pământ. Ele aveau o formă aproximativ rectangulară, ovală sau de forme neregulate unele rezultând din uşoara alunecare de teren de-a lungul timpului. În numerotarea internă a sitului au fost încadrate drept locuinţe 10 complexe. Mai multe au fost, probabil, dotate cu instalaţii de încălzit, vetre, însă mult distruse. O situaţie caracteristică a aşezării este distrugerea, posibil intenţionată a vetrelor din interiorul locuinţelor, construite dintr-un strat de pietriş de râu peste care se aplica un strat de lut netezit.

Modalitatea de construcţie a locuinţelor adâncite de la Margine “Valea Tăniei” era adâncirea unui perimetru în care se cobora uneori în trepte până la adâncimea 70 cm, dar, în general, profunzimea lor oscila între 12 şi 25-30 cm. Structura de susţinere a acoperişului se afla, fie în afara perimetrului adâncit, o caracteristică distinctivă a locuinţelor de aici, fie într-o combinaţie între cele plasate în exterior şi cele din interior. Între aşezările publicate până acum în nord-vestul României modalitatea de construcţie de la Margine este rară, dar în Transcarpatia şi Slovacia rasăriteană este tipul cel mai frecvent întâlnit. În majoritatea cazurilor, lipsa lipiturii din chirpic cu amprente de nuiele sau bârne ar putea arăta că au fost construite din lemn. Pentru proprietarii lor, felul în care acestea au fost orientate pare să fi depins mai degrabă de expunerea intrării sau a laturii lungi spre sud, sau, în cazul unor complexe gospodăreşti, spre est.

În preajma locuinţelor au fost construite clădiri pentru păstrarea alimentelor sau concepute pentru diverse activităţi legate de producerea hranei, precum măcinatul cerealelor ori ca depozite pentru alte scopuri. În această categorie pot fi plasate mai întâi complexele de formă ovală mult albiate întâlnite în preajma locuinţelor adâncite. În ele au fost surprinse fragmente ceramice sparte pe loc aparţinând unor vase de provizii, străchini şi căni, toate lucrate la roată, precum şi vase lucrate cu mâna. Unele erau dotate cu porţiuni mai înguste folosite, eventual, pentru intrat. Planul celor din urmă, desigur simplificat, aduce cu forma unei palete. Ele au înlocuit gropile menajere. La Margine „Valea Tăniei”, dar şi într-un areal mai larg, până spre câmpia ungară la vest şi hotarul nordic al regiunii Tisei Superioare, acestea reprezintă o categorie foarte importantă a complexelor descoperite în aşezări, fiind, la propriu, o marcă culturală a unui tip de habitat care are, pe lângă alte caracteristici, lipsa gropilor de provizii specifice aşezărilor dacilor din perioada preromană sau aşezărilor atribuite sarmaţilor, dar în care se cunoaşte că dacii au coabitat această populaţie. Pentru diferenţa între aceste aşezări şi altele din epoca romană, precum cea de la Margine, trebuie avută în vedere şi o schimbare de tip cultural.

Complexele în care au fost sesizate indicii ale prelucrării fierului, adică fragmente de zgură sau de la lupe de fier sunt destul de numeroase, dar, doar două pot fi atribuite unor ateliere.

Gropile rectangulare cu pereţii arşi reprezintă o categorie aparte a complexelor descoperite în aşezările din epoca romană din Ucraina subcarpatică, nord-estul Ungariei şi nord-vestul României. Difuziunea lor este extraordinară, fiind descoperite în mai toate aşezările mai intens cercetate. Probabil că ele apar şi în afara aşezărilor. În acestea s-au găsit mari cantităţi de lemn ars fapt care le-ar putea indica şi rostul pentru care au fost amenajate. Utilitatea lor nu este încă lămurită, existând diverse ipoteze, de la uzul meşteşugăresc la cel ritual sau funerar. Ultima variantă pare cea mai puţin plauzibilă. Funcţiunile lor gospodăreşti sau meşteşugăreşti mi se par cele mai probabile.

Terasa mai înaltă pe care se află amplasată aşezarea din epoca romană de la Margine „Valea Tăniei, precum şi debitul temporar al torentului care o învecinează a făcut necesară, în antichitate, suplimentarea ori chiar identificarea unor surse de apă potabilă în imediata apropiere a gospodăriilor. Aici au fost descoperite patru fântâni din care una a fost abandonată chiar de la săparea ei pentru că nu a fost găsită sursa de apă. În timpul săpăturilor debitul acestora a fost atât de puternic încât a fost necesară în scoaterea apei în permanenţă. Localnicii de azi au fost chiar surprinşi de amplasarea acestor fântâni pe „deal” precum şi de îndemânarea celor vechi de a descoperi vinele de apă. Ei erau obişnuiţi să capteze izvoarele din coasta terasei şi nu cele din vârful terasei.

O caracteristică a sitului este inexistenţa unui strat de cultură, (există doar stratul rezultat din arături sub care apar complexele antice) astfel că artefactele antrenate în stratul vegetal au indicat, întotdeauna, complexe adâncite. Este posibil ca unele dintre acestea să aparţină unor construcţii de suprafaţă, dar nu prin context stratigrafic, ci, eventual, prin situarea lor în perimetrul delimitat de gropile de stâlpi.

Acolo unde au existat gropi de dimensiuni şi adâncimi sau umpluturi diferite şi un aliniament specific fiecărui tip, s-a presupus existenţa mai multor edificii deosebite. Construit din trei rânduri de stâlpi cu grosimea de aproximativ 18-20 cm, acesta era un edificiu cu un aliniament interior de stâlpi de susţinere, ceea ce face posibilă reconstituirea lui ca o construcţie cu acoperiş în două ape. Cum urme de chirpic sau alt material de construcţie nu au fost descoperite înclin să cred că acesta a fost construit din lemn. Aliniamentele de câte două, trei, eventual patru siruri de stâlpi închideau perimetre aproape rectangulare cu laturile de 3 sau 4 m sau chiar de dimensiuni mari, uneori cu laturi de peste 10 m. Se cunoaşte că neamurile germanice locuiau şi în construcţii de suprafaţă sprijinite pe stâlpi (Pfostenbauen) cu plan de tip hală (Halenhausern). În nord-vestul României astfel de construcţii au fost deja remarcate în aşezări precum Zalău – Bulevardul Mihai Viteazul sau la Berveni şi Csengersima-Petea judeţul Satu-Mare. Acestea sunt specifice Scandinaviei şi nordului Germaniei de unde s-au răspândit prin intermendiul culturii Przeworsk.

Materialul recoltat din complexele descoperite constă în majoritate în ceramică care se împarte, ca de obicei în aşezările de epocă romană din barbaricum, în cele două categorii principale: cea lucrată cu mâna şi cea confecţionată la roată. Ceramica lucrată cu mâna aparţine unui repertoriu destul de variat de la oalele pentru gătit, la pahare, tăviţe sau ceşti-opaiţe, constând dintr-un buton tras spre exterior. Unele forme prezintă umărul puternic carenat al vaselor de formă germanică, altele forme zvelte şi decor specific dacic, constând în brâu alveolat. Unele vase lucrate la roată par produse pe loc, însă există un procent important provenind din provincie chiar şi în cazul ceramicii de uz comun. O caracteristică a vaselor de origine provincială este slipul cenuşiu închis. Aproape fiecare vas mai bine păstrat şi de o calitate mai bună a slipului pare să provină din Dacia Porolissensis. O categorie aparte în cadrul ceramicii romane este vesela din pastă cărămizie sau neagră stampată, asemănătoare cu cea descoperită în Dacia, dar mai ales cea cenuşie fină ştampilată. Două fragmente aparţin unei categorii de ceramică provincială cu decor în relief constând motive care reprezintă frunze de iederă.
Vasele lucrate la roată produse pe loc par a fi indicate de formele carenate în cazul străchinilor, transpunere la roată a formelor cu mâna gustate de localnici sau ceramica de culoare neagră.Cele mai numeroase piese din fier constau din lupe de mici dimensiuni şi puţine fragmente de la spuză rezultată din încălzirea metalului pentru confecţionarea artefactelor. Alte piese apărute în complexe sunt fragmente de cosoare, verigi, eventual şi fragmente provenind de la chei de tip barbar. Singura fibulă este din bronz confecţionată din două elemente fiind încadrabilă în tipul cu picior pe dedesubt. Piesele confecţionate din sticlă sunt importuri romane din provincia Dacia. Mărgelele descoperite în aşezare sunt de forme şi culori diferite, dar fără a fi numeroase. Au fost descoperite fragmente de la râşniţe cu rotaţie manuală lucrate din gresie roz. Cele mai multe provin din anexele locuinţelor.

Din punct de vedere cultural, probabil şi etnic, aşezarea conţine atât artefacte de origine dacică asemănătoare cu cele Latene, este adevărat, mai puţine, cât şi de origine Przeworsk, atribuite vandalilor de neam germanic prezenţi la frontierele Daciei începând din jurul anului 170 p. Chr.

Bibliografie: Sorin BULZAN, Date preliminare privind habitatul în aşezarea din epoca romană de la Margine “Valea Tăniei – La Ţarină”, judeţul Bihor, (eng. abstract), Crisia XL 2010, 47-79.