Dacă altii se duc sa facă tai-tai la tren, ei bine unii nu fac asta nici în ruptu capului. Nu, utilizatorul Youtube tramsfromoradea le …. filmează. Pe toate feţele; pe interior şi mai ales pe dinafară. Ştiu toate fluierăturile toate personalurile, pardon regio-urile ?, acceleratele –interregio –urile ?, marfarele – astea cum s-or fi numind acum, precum şi locomotivele de toate felurile care trec prin Oradea sau prin Bratca şi Bălnaca.
Noi credem că bine fac, pentru că, nu-i aşa, acceleratul, personalul sau rapidurile au devenit deja istorie. Imaginile şi filmuleţele sunt impecabile, multe superbe şi prezentate cu titluri în română şi engleză. Comentariile sunt toate faine, multe de la amatori din lumea largă. Şi când te gândeşti că n-a facut decât să intre trenul în gară sau să trecă prin haltă…
Vă recomandăm clipul “Prezentare vagoane etajate – Double-decker wagons presentation” şi vă îndemnăm să faceţi aşa cu lucruri de pe acasă şi curiozităţi de prin zonă. Vi le putem prezenta sau chiar publica.
Si chiar aşa, de ce nu un revelion în tren?
Puteti lua trenul intercity sau cum i-o fi zicând acum, Oradea-Cluj care pleaca din Oradea la 22.52….ajungeti la Alesd pe la 23.29, pregătiti sampania si, undeva prin tunelul dintre Şuncuiuş şi Bratca o deschideţi :” La mulţi ani! 2012!!!”. Vă opriţi la Huedin la 0.37. Luaţi trenul înapoi spre Oradea la ora 2 şi 16 minute, ajungeţi la Oradea la 04.54. După calculele noastre, e cel mai ieftin revelion şi în plus, poate e de bun augur să fii în mişcare în timpul trecerii dintre ani.
Cu trenul şi la mulţi ani!