Poezia mişcatoare

Acum 147 de ani, în ediţia din 25 februarie-9 martie a Revistei Familia, orădenii (şi nu numai) puteau citi, pe lângă un material despre Emanuil Gojdu şi o nuvelă dedicată geniului lui Ştefan cel Mare, textul intitulat “De-aş avea”, poem care avea să fie debutul literar a lui Mihai Eminescu.

Cu multă plăcere anunţăm că anul acesta aniversarea evenimentului iese din canoanele parastaselor literare (depuneri de coroane şi discursuri despre “luceafărul poeziei noastre”) cu care ne-am obişnuit de ceva vreme.
Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor in parteneriat cu Revista Familia si Colegiile Naţionale “Mihai Eminescu”, “Iosif Vulcan” şi “Emanuil Gojdu” organizează un eveniment inedit.
Astfel, pe 8 martie, la ora 12, 434 de elevi vor desfăşura poemul pe traseul dintre bustul lui Iosif Vulcan (din parcul Libertăţii) şi statuia lui Mihai Eminescu (Piaţa Independenţei)trecând pe malul Crişului Repede şi peste Podul Ferdinand. Fiecare dintre participanţii la eveniment va ţine pe o coală de hârtie câte o literă din poezia “De-aş avea”.

eminescu