Prinţul Charles al Marii Britanii în România. Patrimoniul şi turismul transilvan.

Cunoscut ca un personaj discret şi fără apetenţă la publicitate moştenitorul tronului Marii Britanii s-a aflat în ultimele zile în Transilvania unde a vizitat mai multe localităţi întâlnindu-se cu oficialităţi locale şi fermieri.

Într-un interviu la emisiunea „Cu ochii’n 4″ de la TVR prinţul a declarat că “Nu există un produs de export mai bun pentru România decât Transilvania. Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară”. Din 1997 încoace “Ciarli” cum îi spun localnicii din satul Viscri unde deţine o proprietate, s-a îndrăgostit de această ultimă regiune a Europei uitată în istorie, mai precis de viaţa rurală a lumii ardelene.

În 2008 declara că “Transilvania este probabil în sângele meu” că stră-stră-străbunica lui, contesa Claudia Rhedley, este înmormântată în Mureş şi că va merge la mormântul acesteia, la Sângeorgiu de Pădure. Cotidianul Daily Mail invoca chiar legături îndepărtate cu Vlad Ţepeş:“ Rădăcinile Familiei Regale britanice au ceva legaturi cu Vlad Tepes, cel care a inspirat legenda Contelui Dracula -Vampirul. Asa se poate explica imensa afectiune pe care o are Printul Charles pentru Transilvania”. Toate aceste legături genealogice descoperite arată ceva despre cât de puternic se află legat prinţul moştenitor de Transilvania.

În Marea Britanie circulau recent informaţii de presă neconfirmate despre sosirea în Transilvania a prinţului William şi a tinerei sale soţii astfel că Viscri a fost unul din satele cele mai căutate prin Google de pe mapamond. Presa britanică relatează că prinţul şi-a găsit aici “a personal serenity” într-un peisaj desprins din epoca preindustrială cu drumuri neasfaltate cutreierate de căruţe trase de cai, vaci şi gâşte.(www.thisislondon.co.uk/news/article-23369777-will-prince-charles-find-peace-in-his-new-home-in-transylvania.do)

La palatul Victoria, Charles de Wales i-a spus lui Emil Boc că trebuie asigurat un echilibru între păstrarea tradiţiilor româneşti şi proiectele de dezvoltare, iar premierul i-a mulţumit pentru promovarea mai multor proiecte de dezvoltare rurală în România şi a menţionat că valorificarea atât a potenţialului agricol, cât şi a celui turistic şi cultural al comunităţilor locale se numără printre obiectivele pe care Guvernul şi-a propus să le atingă folosind fondurile structurale şi cadrul oferit de Strategia UE pentru Regiunea Dunării.

Personajul regal este un un împătimit al produselor bio: brânzeturile locale, mierea, gemul de măceşe, gemul de corcoduşe galbene sucul de mere pe care îl produce pe proprietatea sa sau sucul de rubarbă pe care le susţine prin activitatea de charity, un fel de combinaţie între caritate şi comerţ, adică cumpărarea unor produse cu piaţă de nişă pentru sprijinirea unor grupuri sociale sau prin care se finanţează scopuri precum dezvoltarea locală. Fundaţia Mihai Eminescu, patronată de Prinţul Charles, este activă în România încă din anul 2000, iar până acum a salvat de la distrugere 100 de hectare de plantaţie de meri la Mălâncrav, unde a dezvoltat o linie de îmbuteliere de suc natural de mere. Organizaţia a demarat mai multe proiecte pentru conservarea şi valorificarea comunităţilor rurale din Transilvania.În 2009, prinţul a inaugurat la Saschiz, în judeţul Mureş, un centru de procesare a produselor ecologice, unde locuitorii din zonă îşi pot vinde alimentele şi băuturile tradiţionale.

S-a discutat şi despre latura imobiliară a proprietăţilor printului de Wales care nu este chiar o pasiune ciudată pentru că am auzit tot mai mulţi englezi vorbind despre o viaţă în Romania sau cum relatează presa, despre achiziţionarea unor proprietăţi sau demararea unor afaceri. Unul dintre cei care vorbeşte despre proprietăţile lui Charles este Edward Russell este cel care conduce o afacere cu intermedieri imobiliare, în mediul rural din Ardeal sau la Cluj, Sibiu şi Braşov. “Transilvania are păduri, lacuri, oraşe, acces rutier bun şi, bineînteles, toata lumea a auzit de ea. Este locul ideal unde se poate investi, preţurile sunt mici, iar valoarea potentială a caselor şi terenurilor mare”, spune Edward Russell. (www.studentie.ro/campus/Cum_a_devenit_Printul_Charles_agent_imobiliar_in_Transilvania/c-67-a-99628).

Revenind la patrimoniu este remarcabil bunul gust cu care au fost renovate proprietăţile prinţului britanic dacă privim şi numai exemplul de la Viscri o localitate care oferă răspuns la întrebarea cum poate fi conservată arhitectura tradiţională fără ca aceasta să fie transformată în muzeu adică în ceva care povesteşte despre cum a fost odată şi în care viaţa ritmată numai de praful şters cu grijă de muzeografi. Departe de a reconstrui, la Viscri s-a restaurat şi recondiţionat, nu însă cu materiale noi ci cu cele tradiţionale, mortar cu var şi cu nisip, lemn şi nu beton. Faţă de pensiunile “tradiţionale” cunoscute de noi unde se remarcă adunătura şi abundenţa de obiecte culese din mai multe sate împreună cu piei de animale într-un amestec adesea kitsch acolo fiecare obiect are utilitatea lui şi îşi respectă vecinătatea cu celelate obiecte. Există apoi o rezolvare decentă şi chiar elegantă a utilităţii şi confortului raportată la aspectul original al clădirii. Distincţia şi bunul gust aduc aminte de amenajarea castelului Bran donat în 1920, de către Consiliul Orășenesc Brașov reginei Maria în semn de recunoștință față de contribuția la unirea Transilvaniei cu România şi ea o reprezentantă a familiei regale britanice.

Prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice, şi-a exprimat dorinţa de a sustine financiar, prin fundatiile patronate de acesta, renovarea unor cetăţi medievale din Transilvania, precum Rupea sau Sighisoara. Prinţul britanic deţine opt proprietăţi în România: o casă săsească în satul braşovean Viscri, un conac la Mălâncrav ( reşedinţa Apafi), două proprietăţi în satul Valea Zălanului, Covasna, 4 proprietăţi în Maramureş, satul Breb, case tradiţionale pe care doreşte să le renoveze.

Şi acum un pic de istorie şi o posibilă interpretare.

În anii 20 ai secolului XIX oficiali consulari englezi la Înalta Poartă, Constantinopol sau Istanbul, au redactat mai multe rapoarte despre înodarea unor legături comerciale strategice între Ţările Române şi Anglia. Englezii erau interesaţi în special de Ţara Românească care trebuia să devină grânarul cartierelor muncitoreşti din marile oraşe engleze, îndeosebi Londra, cărora să le furnizeze cereale ieftine. Zona trebuia să fie şi o eventuală alternativă la grânele Egiptului. Obstacolelele identificate erau monopolul comercial turcesc şi, eventual situaţia de înapoiere politică şi economică a ţărilor de la Dunărea de Jos. În 1829 însă prin tratatul de la Adrianopol era liberalizat comerţul pentru toate vasele prin Bosfor şi Dardanele, iar Ţările Române primeau din nou domni pământeni aleşi pe viaţă, autonomie administrativă, libertatea comerţului pentru toate produsele, dreptul de navigaţie pe Dunăre cu vase proprii româneşti şi libera folosire a porturilor româneşti, scutirea de obligaţia de aprovizionare a Porţii, limitarea dreptului de intervenţie a Imperiului Otoman în Principate ş.a. Anglia a făcut să crească enorm preţul grâului românesc. Mărfurile industriale occidentale au intrat pe piaţa românească închisă, care producea pentru subzistenţă. Urmarea directă a tratatului a fost şi elaborarea Regulamentelor organice constituţii incipiente ale Ţărilor Române care deschideau drumul spre modernizarea politică.

Faţă de începutul secolului XIX, azi situaţia se prezintă în cu totul alţi parametri dar şi cu multe asemănări. În Transilvania există o diversitate culturală şi lingvistică aparte ca urmare a evoluţiei specifice medievale şi premoderne. Una dintre comunităţile tradiţionale ale Transilvaniei, cea germană a şaşilor, aproape că a dispărut, iar satele acestora au fost populate de către alte naţionalităţi, români, dar şi mulţi ţigani sau romi. Industrializarea forţată din perioada comunistă au avut efecte atât benefice, creşterea nivelului de trai şi al confortului, alfabetizarea, migrarea forţei de muncă suplimentare la oraşe, agricultură mai perfomantă în unele domenii. După revoluţie, concurenţa produselor agricole străine şi fărâmiţarea proprietăţilor au dus la sărăcirea masivă a populaţiei rurale şi la o nouă migraţie, de astă dată spre Occident. Rezultatul acestor evoluţii este o înapoiere istorică care însă poate fi exploatată în favoarea locuitorilor rămaşi în mediul rural. În Transilvania este mai greu practicabilă o agricultură extensivă datorită formelor de relief şi mai mult una adaptată condiţiilor specifice, dar o componentă importantă a dezvoltării durabile ar putea fi agricultura ecologică care nu poate fi concurată de supermarketuri. Procesul pare invers celui a penetrării mărfurilor industriale sau complementar cu acestea în sensul păstrării celor tradiţionale specifice locului. Anglia este din nou interesată de România, în acest caz nu de produsele sale obţinute prin metodele industriale ci de tradiţiile sale aflate în pericol de dispariţie. La nivelul unui barometru european al turismului pentru 2010 numărul de înoptări în România venind dinspre Marea Britanie a crescut.