SkirtBike este un eveniment social ce promovează atât mersul pe bicicletă ca stil de viaţă sănătos, cât şi unele dintre cele mai frumoase obiective turistice ale oraşului.
În data de 31 august, de la ora 14:00, toate femeile ce iubesc mersul pe bicicletă sunt așteptate în parcul Magnolia, pe strada Transilvaniei, pentru a demara următorul traseu: Locație start Parcul Magnoliei – Olosig – Şirul Canonicilor – Magazinul Crişul – B-dul Gen. Magheru – Cetatea Oradea – Parcul 1 Decembrie – Pasajul Vulturul Negru – Pod Ferdinand – Teatrul Regina Maria Locație finală.
DespreSkirtBike:
SkirtBike este un proiect național ce promovează mersul pe bicicletă în rândul femeilor indiferent de vârsta acestora. După ce a fost iniţiat în Bucureşti, rând pe rând orașe precum Alba Iulia, Baia Mare, Arad, Brașov, Cluj Napoca, Constanța, Deva, Drobeta Turnu Severin, Iași, Sibiu, Timișoara au devenit parte integrantă a acestei mișcări.
Mai multe informații privind evenimentul se pot găsi pe: www.skirtbike.ro
Menționăm că, participarea la acest eveniment este gratuită. Acele participante care nu au o bicicletă disponibilă vor putea să folosească fără nici un fel de costuri “columbiţele” celor de la Columbus Café precum şi cele ale Interact Club Oradea, iniţiatori ai proiectului Oradea bicicleşte. De asemenea, organizatorii vor oferi fiecărei bicicliste, tot gratuit, un bilet la o tombolă cu diferite surprize oferite de către sponsorii evenimentului, marele premiu fiind o bicicletă cochetă pentru plimbări prin oraș. Tombola se va desfășura la finalul cursei Skirtbike Oradea în cadrul terasei Moszkva Garden.
In fata unui puhoi de masini, ca sa obtii atentia dorita ca biciclist nu este intelept sa “marsaluiesti” in semn de protest doar ca femeie. O masura inteleapta ar fi fost cooptarea barbatilor. Unde-s multi puterea creste. Biciclistului nu trebuie sa i se acorde atentie doar daca este femeie. Modul acesta discriminatoriu de abordare a problemei mi se pare ilogic. Atentia soferului este mai degraba distrasa de un decoltaj sau de un chilotel care se iteste de sub o fusta ridicata de o adiere de vant.