Statuia Reginei Maria

O zi cu adevărat regală.

La 9,30 am fost în modul cel mai oficial si loial primită de autoritătile militare si civile. Pe toate străzile erau aliniati soldati si mase de tărani veniseră din toate satele din jur. Vremea a fost superbă, chiar foarte cald. Petala si Mosoiu (generalii) au fost marii organizatori ai întregului eveniment, iar statuia pe care am dezvelit-o a fost făcută la initiativa armatei, Mosoiu fiind promotorul actiunii. Cu o energie extraordinară, el a pus mâna pe tânărul artist ceh Cara, care pierduse totul în timpul războiului, si l-a repus pe picioare dându-i o multime de lucruri de făcut. A fost o zi triumfală pentru grasul meu Mosoiu, împotriva căruia se tesuse un sir nesfârsit de intrigi. Acum însă e în picioare statuia pe care el a ridicat-o prin energia si prin devotamentul nutrit fată de regina sa, pe care a învătat să o onoreze si să o aprecieze în timpul războiului, asa cum si eu am învătat să contez pe el ca fiind unul dintre cei mai credinciosi si mai muncitori si mai eficienti dintre oameni. Petala făcuse programul, deci totul a fost organizat cu marele talent al lui Petala pentru ordine si ceremonie. Trebuie sa spun că lucrurile au mers perfect, cu multă demnitate.

A fost si Goga cu noi. Fără îndoială că el este o companie plăcută si inteligentă.

Am parcurs cu masina străzile până la Piata Regina Maria si la Teatrul Regina Maria, ovationati cu loialitate. Acolo era ridicată statuia de bronz, de o mărime impresionantă, acoperită cu un drapel. Mai întâi a avut loc o slujbă religioasă, oficiată de bătrânul Ciorogaru, care a fost unul dintre cei grav răniti în “atentatul” de la Senat. După aceea, drapelul a căzut si statuia a fost dezvelită în urale extraordinare. Acea parte a ceremoniei terminată, am ascultat cu răbdare sapte discursuri, toate preamărindu-mi virtutiile si, dacă nu as avea deja o părere bună despre mine, desigur că ar fi fost justificat să-mi formez una acum, după ce am ascultat tot ceea ce a avut de spus fiecare. A început Ciorogaru, a urmat Goga, apoi Mosoiu, apoi un alt preot, apoi un profesor care fusese rănit în război si pe care-l vizitasem de mai multe ori la spitalul Sf. Spiridon din Iasi, apoi primarul, apoi un alt ofiter si, în final, rectorul Universitătii din Cluj. Fiecare discurs a fost foarte frumos, în felul lui, si m-am simtit mândră că ei au putut găsi si spună atât de multe despre mine chiar în timpul vietii mele! În general, virtutile cuiva sunt descoperite abia după moarte.

Statuia este frumoasă si simplă, desi putin cam masivă. În timpul ceremoniei, câteva avioane au zburat pe deasupra capetelor noastre, aruncând exemplare dintr-un articol pe care-l scrisesem în această vară, un fel de chemare la unitate si la muncă sustinută.