Top 10 cultură?

Ştim că Oradea e pe locul 7 la Facebook.
Dar cum stă ea la alte capitole?

În 2008, CCCDC realiza un studiu privin “vitalitatea culturală” a oraşelor din România.
Şi, surpriză. Oradea iese pe locul….4! La vitalitate culturală!
Şi eu care credeam ca locuiesc într-un oraş mort, sau, cu indulgenţă, unul care hibernează.

Cum s-a realizat studiul?

Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii este o instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Are ca principală activitate elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice din domeniul culturii. Realizează o serie de cercetări, în special în domeniul cultural.

Studiul privind vitalitatea oraşelor din România porneşte de la asumpţia că vitalitatea culturalã a unui oraş este potenţialul de exprimare a creativităţii în cele mai variate forme de către membrii comunităţii locale. Vitalitatea culturală a oraşelor se reflectă deopotrivă în posibilităţile de acces la bunurile culturale (infrastructură culturală compusă din săli de spectacole, biblioteci, muzee, expoziţii etc.), posibilitãþile de creaţie artistică (şcoli cu profil artistic, cadre didactice pentru formare, spaţiu şi infrastructură disponibilă pentru “creatori”) dar şi posibilităţile de valorificare antreprenorială a produselor rezultate din activităţile artistice.

În studiu au fost luate în calcul 310 oraşe din ţară, excepţie făcând, din motive lesne de înţeles, Bucureştiul. Datele utilizate pentru calculul “vitalităţii culturale” au fost surse statistice privitoare la următoarele categorii:

1. “Infrastructura sectorului cultural”: numărul de instituţii “producătoare” de cultură
2. “Resurse umane specializate”: numărul de şcoli de artp şi cadre specializate
3. “Cheltuieli bugetare pentru culturã”
4. “Activitãþi culturale – spectatori”: numărul de spectatori raportat la numărul de locuitori
5. “Economie creativã”: cât se căştigă din cultură

Topul “vitalităţii culturale” în anul 2008 arată aşa:

1. Cluj
2. Constanta
3. Timisoara
4. Oradea
5. Pitesti
6. Targu Mures
7. Miercurea Ciuc
8. Iasi
9. Ramnicu Vâlcea
10.Sibiu (care, apropo, a fost capitala europeană a culturii în 2007)

Cum a ajuns Oradea pe locul 4?

Se pare, deşi ne vine greu să credem, Oradea are toate instituţiile culturale de care are nevoie un oraş de mărime medie, este pe locul 3 în ţară la numărul de spectatori raportat la locuitorii oraşului, şi, ceea ce contează greu la calcule, Oradea era, în 2008, pe locul 2 pe ţară la cheltuielile bugetare pentru cultură. Adevărat, cifra de afaceri asociată produselor culturale este relativ mică iar resursele umane specializate sunt destul de puţine (varianta originală a studiului o găsiţi pe www.culturadata.ro).
Oare de unde atunci, percepţia subiectivă a cetăţenilor că, în oraşul nostru “nu se întâmplă nimic”? Ce nu ia în calcul acest studiu?

Dacă cu topul facebook ne-am laudat, poate cu locul 4 la vitalitate culturală, nu ar trebui ne batem cu pumnii în piept. Mai degrabă mesajul este însoţit de un fel de sentiment de jenă, ca cel simţit de un elev care, după ce a luat un 10 nemeritat, merge acasă să îşi înveţe lecţia.