Sâmbătă 07 iunie 2014, Departamentul de competiții din cadrul Asociației Pescarilor Sportivi AQUA CRISIUS ORADEA în parteneriat cu MERITA BIO organizează concursul de pescuit sportiv pentru copii, “Undiţarul Ecologist Junior” ediţia a XI-a.
Întâlnirea concurenților și a însoțitorilor care doresc să participe la concurs va avea loc la 8 dimineața în fața Gării Centrale Oradea. Se va efectua deplasarea cu trenul (costul de transport pentru copii va fi suportat de către organizatori, în baza carnetului de elev vizat) până la stația Cheresig. Concursul se va desfășura începând cu ora 10, la balta de pescuit sportiv Cheresig, prezentarea regulamentului şi înscrierea concurenţilor realizându-se anterior.
Pot participa copiii în vârstă de cel mult 14 ani, prezentarea pentru înscriere a carnetului de elev fiind obligatorie pentru copii din clasele V- VIII. Vor avea loc două manşe de 60 de minute cu tragere la sorţi a standurilor la pauză. Se va promova în continuare conceptul “Catch & Release” (“Prinde şi Eliberează”), adică fiecare peşte va fi eliberat imediat după capturare conform regulamentului concursului. Speciile invazive somn pitic, biban soare și murgoi bălțat nu vor fi eliberate!
Jurizarea și supravegherea copiilor va fi realizată de către rangerii Aqua Crisius. Plecarea spre Oradea va avea loc la 15.45, iar sosirea în Oradea la 16.31.
Pentru detalii suplimentare: 0744 514 754 sau www.facebook.com/AquaCrisius