Asociaţia Visual Kontakt din Oradea organizeaza un workshop de arta pentru copii cu sprijinul artistelor spaniole Consuelo şi Adriana Vinchira. Acesta va avea loc sambata, 7 mai, ora 11, la Asociatia Posticum (Str. Teiului Nr. 26).
Consuelo şi Adriana Vinchira sunt de origine columbiană şi locuiesc şi lucrează la Madrid.
Sculptoriţa şi graficiana Consuelo Vinchira tratează refugiul ca spaţiu şi obiect vizual, producând structuri cu rolul efectiv de a adăposti privitorul.
Adriana Vinchira abordează relaţia a diferite medii şi materiale de lucru, interpretând refugiul ca mască. Măştile se produc în urma unor interviuri luate persoanelor şi se aplică prin intervenţie digitală asupra portretelor acestora.
Cele doua artiste propun un atelier de creaţie pentru copii la Asociaţia Posticum şi o expoziţie în tandem la galeriei Visual Kontakt.